Ne tratam la stat sau la privat?

Zilele astea m-a trădat fizicul și am fost nevoit să apelez la doctori pentru prima data în ultimii doi ani. Aici exclud controlul medical obligatoriu pe care l-am făcut pentru permis și cel anual făcut la muncă.
Faza e că tot în perioada asta s-au aliniat planetele și m-am trezit că am un card/abonament la o rețea privată de sănătate. Cum în baza abonamentului beneficiez de consultații, analize, etc. am zis să profit de ocazie și să văd cum e să te tratezi la privat.
Fac o programare și mă prezint la policlinică. Primul lucru pe care l-am remarcat a fost faptul că toată lumea îmi zâmbea și vorbea cu ”mulțumesc” și ”vă rog”. Al doilea lucru remarcat a fost mirosul. Lipsea mirosul de boală, mirosul de dezinfectant ieftin și de cele mai multe ori prost. În schimb era o aromă subtilă de vanilie, foarte plăcută, care te făcea să uiți de ce te-ai dus acolo. De curățenie nu mai zic... totul impecabil iar mobilierul impecabil.
Consultația a decurs normal, tratamentul propus dă rezultate.
Mai mult ca sigur că și în cazul în care aș fi apelat la serviciile unei unități spitalicești de stat rezultatul ar fi fost același.
Și totuși de ce este nevoie pentru ca modul în care suntem tratați în unitățile spitalicești de stat să fie la fel cu cel din unitățile private? Sunt convins că suma oprită lunar la buget pentru sănătate este mai mare decât abonamentul lunar plătit la o rețea privată de sănătate. Nu contest faptul că sunt și alte cheltuieli care trebuie acoperite pentru că există persoane care având venituri mai mici au o contribuție mai mică. Dar eu unul m-am săturat să fiu nevoit dacă nu chiar obligat să ”ung” asistentele și doctorii atunci când e vorba să aibă grijă de mine. Nu mi-a plăcut că a trebuit să cumpăr din farmacii medicamentele și unele consumabile necesare operației de cezariană prin care a venit pe lume fata mea. Nu îmi place cum miroase în spitalele de stat. Nu îmi plac multe lucruri dar, știu că sunt doctori foarte buni în sistem, doctori care te pot salva atunci când lucrurile se complică și clinicile particulare spun pas pentru că nu vor să se complice sau pur și simplu nu pot să rezolve pentru că nu au infrastructura necesară.
Deci...ce să alegem?

De unde vine ceea ce mancam?

În seara asta am coborat în supermarket să cumpăr câteva chestii printre care și cartofi. Mă uit pe rafturi, văd câteva variante...vărsați, ambalați la sac. Întâmplător mă uit și la țara de proveniență. Îmi pică fața... toți cartofii erau din Egipt. Nu îmi venea să cred...sunt importați dintr-o țară care a trecut printr-un război civil, care și în acest moment mai trece prin frământări. Asta ca să ignor faptul că e o țară care are mai are și întinse zone deșertice.
Deci ei pot să producă pentru vreo 80 milioane de locuitori (că atâția au ieșit ei la numărătoare) și mai și exportă la greu iar noi nu suntem în stare să producem nici măcar pentru 20 de milioane sau câți mai suntem după ultima numărătoare.
Potențial cică avem...dar se pare că doar în teorie... practic... cumpărăm cartofi din Egipt.

Marketing...marketing...Marketing

Ieri am fost la Babyexpo, ediția ”a nu știu câta”. De fapt pentru mine e cam a doua, prima fiind acum 2 ani.

Motivul pentru care am fost nu e unul măreț (cumpărare de cărucior, mobilă pentru bebe sau celule stem) ci unul cât se poate de normal: căutam niște pantofiori de bună calitate la prețuri decente.

Participanții în principiu au fost cam aceeași, amplasați aproximativ în aceleași locuri, cu aproximativ aceeași gamă de produse. Și cam aici se termină asemănarile. Prețurile nu le voi comenta pentru că nu ele sunt cele care mi-au atras atenția.

Ceea ce mi-a atras atenția a fost marketingul deficitar. Promovarea extrem de slabă. Dacă data trecută plecam cu o sacoșă de flyere, broșuri și materiale promoționale, de data asta am primit fix 3 flyere. Țin minte că data trecută primisem tot felul de mostre de la diferite produse, să știm ce să alegem în momentul în care va veni bebe pe lume, de la scutece până la creme, iar la intrare te întâmpinau practic în valuri hostesele celor care aveau standurile amplasate în zone mai puțin circulate, doar ca să fie siguri că știm din prima clipă ca gasești un anume produs și la standul lor cu un amplasament mai puțin favorabil. Acum am fost întâmpinați doar de o armată de hostese înarmată cu biscuiți negri, eventual și plini de praf pentru că din ce am vazut lumea nu se înghesuia sa își hrănească copii cu așa ceva.

Dar ceea ce m-a surprins cel mai tare a fost strategia de marketing a unei firme cu tradiție în domeniul asigurărilor. Sau să zic mai bine, lipsa de strategie care începea cu plasarea standului pe un culoar lateral în loc să fie amplasat în sala centrală. În al doilea rând în tot standul aveau o masa și două scaune și pot spune că în afară de stegulețele cu brandul firmei de pe masă altceva nu mi-a atras atenția că ar fi vorba despre ei.

Recunosc că reprezentanții firmei încercau să compenseze amplasamentul dezastruos prin dispersarea în mulțime în zonele cu trafic intens dar, standul tot dezastruos arăta.

Nu cred că ar fi fost o investiție foarte mare o măsuță sau două pentru copii cu câteva scăunele, două-trei jocuri sau posibilitatea de a desena. Nu mai spun de combinarea desenelor cu un eventual concurs la care să existe un câștigător în fiecare oră sau de existența unui clown care să facă figurine din baloane.

Și dacă tot reușeau să atragă copii acolo, se putea aranja pentru părinți un spațiu cu 2 mese la care să se așeze și eventual pe laptopul aflat ca din întâmplare acolo să le arate în joacă ce ar fi dacă...

Acum nu spune nimeni că trebuie să îi convingă acolo pe loc pe părinți dar, tot le pot planta ideea că poate ar fi bine dacă...

Da știu...e criză...trebuie scăzute costurile...începem cu alea de marketing...ne bazăm pe publicitatea făcută în plin avânt economic. Dar toată lumea iși făcea publicitate atunci. Toată lumea încerca să fie cât mai vizibilă. Și acum regulile au rămas aceleași...ești vizibil...te știe lumea...cumpără de la tine. Pune NU în propoziția de mai devreme și vezi ce iese.

Tupeu de tupeu

Acum câțiva ani cu ocazia precedentelor inundații din București (mai țineți minte cum țășnea apa printre plăcile de marmură în stația de metrou Izvor) un director de la Apa Nova, francez de felul lui, declara cu toată convingerea la televizor că Bucureștiul este inundat pentru că au făcut oamenii duș în timp ce ploua.

Sincer să fiu uitasem de declarația acelui personaj de la acea vreme până acum 2 zile când văd pe TV: Apa Nova dă vina pe metereologi pentru inundațiile din Capitală. Cică nu știau că plouă, că urmează să plouă, etc. Cât tupeu au în ei ca să încerce o astfel de prosteală. Toată lumea știa că fusese emis cod galben de ploaie, că au fost transmise și cantitățile medii de apă pe metru pătrat, pe scurt toate informațiile utile, în timp util.

Iar faza cea mai tare...au contract cu INMH-ul și primesc în timp real informările ce conțin informții referitoare la cantitățile de precipitații prognozate, nu din oră în oră cum primește populația prin intermediul canalelor media.

Eu mă întreb: de unde atâta tupeu?

2%

Atât de putin și totuși atât de mult înseamnă acest 2%.

Probabil singura pârghie prin care decidem ce se face cu banii virați către stat sub formă de impozit. Că decidem bine sau rău asta e altă discuție și oricum e o decizie pe care putem să o schimbam în fiecare an.

Cu acești 2% putem face multe...putem face putine. Depinde și de cei cărora le încredințăm acești bani.

Și cu toate astea suntem atât de puțini care ne rupem 5 minute să completăm câteva rânduri pe un formular pretiparit cu datele organizației către care dorim să trimitem banii, să ne gestioneze dorința noastră de a face bine...

Azi e ultima zi în care putem trimite către administrațiile financiare formularele completate și sincer sa fiu am fost la un pas să mă număr și eu printre cei mulți care au uitat, amânat sau care pur și simplu nu au vrut să redirecționeze acești 2%.

Din fericire dintr-o discuție banală mi-am amintit de această alegere și am reușit să fiu și în acest an cu 2% mai bun.

Să ne auzim cu 2% mai buni...

O surpriza placuta

Totul pleaca de la o descoperire intamplatoare. Mi-a expirat permisu. De cateva luni bune. Ce frumos.

Ma dau eu pe net sa vad ce trebuie sa fac si descopar, ca spre deosebire de cei ce au tinere de minte si stiu ca urmeaza sa le expire permisu, eu trebuie sa ma duc la una din policlinicile acreditate sa imi fac un set de analize. Probabil ca pedeapsa ca sunt neglijent.

Ma conformez si ma duc sa imi fac analizele. Alerg eu de la un cabinet la altul, ma discut cu toti doctorii de pe lista, umplu hartia de stampile si plec. Ma duc in Pipera la noul sediu al Politiei, ma instalez la coada la sucursala CEC din cladire, platesc ce am de platit. Casc si eu ochii pe pereti, gasesc indicatoru care imi zice unde trebuie sa ma duc pentru schimbarea permisului si cu teancu de hartii in mana (copii si originale) ma infing in primul ghiseu care imi iese in cale.

Politista de la ghiseu imi verifica actele, toate bune si frumoase. Ma trage in poza, imi ia un specimen de semnatura si imi zice sa vin in 2 ore sa ridic noul permis. Mega supriza. Sincer ma asteptam sa imi zica sa vin a doua zi in cel mai bun caz.

Dupa aproape 2 ore ma infiintez la ghiseul de unde se ridica permisele. Era gata si ma astepta!

Eu cu cine votez?

Anul acesta mai mult ca in alti ani imi revine in minte fraza cetateanului turmentat imaginat de I.L.Caragiale: Da, eu cu cine votez?

Cum sa alegi, ce sa alegi? Care sa fie criteriile care sa te faca sa votezi cu unu sau cu altu?

Hai sa vorbim despre capitala mai intai. Incep cu actualul primar. Nu pot sa neg faptul ca in timpul mandatului sau, care mai are putin si ajunge la final, au fost date in folosinta cateva proiecte mari care au influentat in bine viata bucurestenilor (stadionul national, pasajul Basarab, pasajul Pipera), a inceput cateva proiecte de parcari subterane care vor mai rezolva o parte din problemele cu parcarea din centrul orasului (parcarea de la Universitate este cea mai vizibila si cea mai avansata).

Are si cateva promisiuni neonorate, unele poate ca nu au depins doar de el dar altele au fost chiar SF-uri si aici ma refer la vestita autostrada suspendata.

Dar in acelasi timp nu pot sa nu remarc faptul ca nu a scapat de tendinta omului politic de a grupa realizarile cat mai aproape de campania electorala.

Daca tot vorbeam de SF-uri putin mai sus, cel mai tare la capitolul asta este omul curateniei. Trec peste faza cu disparitia cainilor comunitari in 6 luni (asta o promit toti si nu stiu de ce li se pare asa de simplu), aspiratul strazilor si facturile cu 25% mai mici la incalzire. Ma refer la transportul public gratuit. In tarile prin care am mai trecut si eu nu am gasit nici un oras care sa ofere asa ceva. Ba chiar am gasit un transport public destul de scump dar de o calitate mai buna. Singurul mod in care se poate asigura un transport public gratuit este prin suportarea tuturor costurilor regiei de transport de catre primarie. Iar primaria va avea bani din marirea de taxe si impozite aplicate cetatenilor si firmelor. Partea nasoala e ca eu nu prea folosesc trasportul in comun si ca mine sunt multi altii si nici nu vreau sa platesc sub forma de taxe si impozite transportul altora. Chiar am o problema cu acest aspect.

Sa ne uitam putin si la unul din sectoare sa vedem ce gasim aici.

Zilele trecute a fost sarbatoare "Sfintii Constantin si Elena". Pana aici nimic deosebit. Doar ca in momentul in care ma uit in cutia postala gasesc un plic alb. Il deschid sa vad ce e in el si surpriza: era o felicitare din partea unui oarecare candidat la primaria de sector, transmisa cu ocazia respectivei sarbatori. Un gest frumos la prima vedere, doar ca nu ne cunoastem si nici nu apar pe lista de intretinere afisata in scara blocului cu numele de Constantin. Bun si atunci de unde imi stie numele? Si mai ales unde locuiesc? Sa il votez? Nici gand.

Bun sa trecem peste. In alta zi dau sa ies de pe strada cand vad cum trece prin fata mea o coloana de dubite colantate cu numele unui alt candidat la primaria sectorului (sau acelasi, chiar nu mai stiu). Nici o problema. Ii ignor, astept sa treaca si plec mai departe. Intamplator o bucata de drum am avut acelasi traseu. Nu stiu ce imi vine ca ma uit la numerele de inmatriculare de la dube. Jumatate din ele erau cu numar de Bulgaria. Acum, nu cred ca vecinii nostri de la sud de Dunare s-au hotarat sa participe la campania electorala din Bucuresti. Am o banuiala ca masinile sunt proprietatea unor prieteni/cunoscuti ai domnului candidat. Din punctul meu de vedere prin faptul ca isi face campanie utilizand masini inmatriculate in Bulgaria ma face sa cred ca acest candidat incurajeaza evaziunea, si toti frustratii care vor sa conduca masini puternice dar pe care nu si le permit. Clar ca nu o sa il votez.

Sa mai zic de actualul primar care pe site-ul primariei se lauda ca sustine natalitatea, ca face ca drege, ne arata cum in fiecare an din 2000 pana in prezent s-au nascut 3.000 de copii, etc...Ii amintesc ca in acest moment in sectorul 6 nu sunt decat 3 crese de stat. Crese particulare parca am gasit 1 sau doua. Facem o estimare sa vedem cati copii pot primi cresele existente? Dar un calcul sa vedem de cate locuri ar fi nevoie?

Deci cu cine votez?

Site de socializare sau bomba antisociala?

Poti comunica foarte usor. Esti la curent cu tot ce au mai facut prietenii/cunostintele tale. Poti sa le arati tuturor ce tare esti. Poti face tot felul de campanii...de la cele mai utile la cele mai idioate...si culmea e ca vei fi sustinut. Daca vrei poti sa te si intreci cu prietenii in diverse jocuri. Poti face schimburi de cadouri. Poti face aproape orice...

Daca nu ai fi citit titlul ai fi ghicit ca vorbesc de mediul virtual, si totul se intampla in timp ce tu si prietenii tai stati in fata calculatorului? Nu cred. Pentru ca tot ce am spus/descris mai sus acum cativa ani exista in lumea reala, si cel care facea asta era un om real, care intra in contact cu alti oameni reali, multi putini...nu conteaza.

Acum, mediul virtual s-a dezvoltat tot mai mult, ofera tot mai mult, si mai mult, si nu cere nimic in schimb...sau cere?

Daca timpul petrecut in fata calculatorului, timp in care noi ne imaginam ca am cunoscut oameni pe care altfel credem ca nu i-am fi cunoscut, nu inseamna nimic, atunci nu cere nimic.

Daca sanatatea (ochi, coloana, inima/colesterol/sedentarism) noastra nu inseamna nimic, atunci nu cere nimic.

Daca dreptul la miscare a fost redus doar la drumul pana la baie sau bucatarie, atunci nu cere nimic.

Daca pierderea placerii de ati privi partenerul de discutii in ochi nu inseamna nimic, atunci nu cere nimic.

Daca placerea de a te plimba in parc nu inseamna nimic, atunci nu cere nimic.

Daca berea bauta cu prietenii nu inseamna nimic, atunci nu cere nimic.

Daca ...

Si daca tot nu cere nimic, atunci noi de ce ii dam de bunavoie toate aceste lucruri care ne fac viata atat de minunata?

Hai sa ne amintim totusi cine suntem, si sa iesim la o plimbare in parc, unde sa ne intalnim cu prietenii, sa bem o bere, si sa vorbim privindu-ne in ochi, pentru ca nu avem de ce sa ne ascundem in spatele monitorului, sperand ca cel cu care vorbim sa nu ne judece pentru cine stie ce minune.

Dar noi ce mai mancam?

Cu gandul ca bate vantu prin frigider mai ceva ca in stepa, imi fac intrarea intr-un magazin de cartier, gen buticu de la parteru blocului, cu 10.000 m2 spatiu de vanzare. Arunc in cos, cu un ochi de cunoscator, ce consider eu ca ar putea scoate din doliu frigideru, macar pentru cateva ore. Ajung la raionul mezeluri si ma blochez...50 m de raft plin cu diverse chestii care mai de care mai aratoase, la diverse preturi, si o parte chiar si la promotie (acolo e raftu gol dar ce mai conteaza...a fost promotie).
Plonjez in mijlocu raftului ca acolo stiu eu ca e marfa buna, doar am spus mai devreme ca sunt un fin cunoscator, si iau un salam uscat. Brusc memoria isi revine si imi amintesc de procesul tehnologic de fabricare a salamurilor. Parca au pus lecitina pe ambalaj. Ma simt ca in timpul scolii cand inainte de un examen important, bagam in mine cate un tub de lecitina.
Ma uit cu mai multa atentie la produsul pe care il tin in mana si realizez ca e plin de slanina. Nici nu vreau sa ma gandesc ce mai are in el. Stiu sigur ca are doar urme fine de carne in el. Il pun repede la locul lui pe raft, si ma intrept spre un alt produs, de la un alt producator.
Cu ochii plini de speranta ma uit pe eticheta si citesc lista de ingrediente. Cine zicea ca speranta moare ultima, greseste...speranta a murit prima. Pe lista respectiva am senzatia ca ingredientul principal, carnea, nu este decat o nota de subsol.
Renunt si la produsul ala, si trec la urmatorul, si apoi la urmatorul, si la urmatorul...dupa 10 minute nu mai stiu ce sa fac. Prin fata ochilor nu mai vad decat nitriti, coloranti, coagulanti, E-uri care dau gustul. Imi e groaza. Nu am ce sa cumpar!!!!!!!
Resemnat caut un produs care sa nu contina nitriti si grasime in ecuatie, il arunc in cos, si ma indrept spre casa. Cat stau la coada, imi trece prin cap, ca un glont de 9mm, un gand infiorator:

IGNORANTA E O BINECUVANTARE!

Va suna cunoscut expresia: "fericiti cei saraci cu duhul..." ?

Un gand de schimbare...

Uneori pur si simplu iti dai seama ca ceva nu e in regula cu viata ta. Si ai doua optiuni...ori ignori problema/problemele, si incerci sa functionezi asa...ori incerci sa schimbi ceva.
Eu am ales a doua varianta. Si am ales sa schimb la mine cateva lucruri. Primul ar fi modul in care mananc. O masa cat mai copioasa dimineata, pachet cu mancare la servici in fiecare zi (asta e o premiera pentru mine), si seara nici o masa mai tarziu de ora 8, unde acea masa trebuie sa fie ceva usor. Ar trebui sa ma apuc si de sala, sau orice alta forma de miscare...nu de alta, dar am pus cateva grame pe mine...
Nu stiu daca voi reusi, dar macar trebuie sa incerc...pentru ca daca imi fac analizele acum, doctorii o sa imi spuna ca sunt nebun ca vreau un copil, avand in vedere ca nu sunt in stare sa am grija nici macar de mine.

Si sa nu uit...trebuie sa fac ceva si cu numarul de ore petrecute la munca...

Boc si pensiile speciale.

Initial voiam sa pun titlul acestei postari, ceva de genul: "Boc si pensiile nesimtite", dar m-am gandit ca ar fi nedrept.
Azi in timp ce conduceam, intr-un moment de asteptare la unul din semafoarele urbei in care zac, imi trece prin fata ochilor o frantura de emisiune tv vazuta printre genele lipite de somn. Emisiunea era despre modificarea legii pensiilor, iar moderatorii, si invitatii se intreceau in ai aminti primului ministru, promisiunile electorale. Promisiuni care de altfel nu au fost respectate...a cata oara...a numarat cineva?
Aud in treacat si enumerarea categoriilor "privilegiate": armata, politia, serviciile secrete. Magistratii si procurorii din cate am inteles eu, au fost taiati de la portie.
Dar sa ramanem la cele trei categorii/grupe sau cum vreti sa le spuneti. Atunci cand vorbesc despre aceste categorii de angajati ai tarii, ma gandesc la restrictiile, rigorile si anularea anumitor drepturi si libertati, pe care toti ceilalti cetateni le au garantate (cel putin in teorie).
O fi intrat vreunul din comentatorii de aseara pe site-ul vreunui serviciu secret sa vada de curiozitate macar, ce conditii se pun pentru angajare? Si aici nu vorbesc de numarul de limbi straine stiute, sau de alte conditii pe care le intalnesti la majoritatea angajatorilor care stiu ce vor de la angajatii lor. Ma refer la paragraful in care ti se spune din start ca va trebui sa renunti la anumite libertati civile. S-a gandit cineva ca e posibil sa nici nu mai ai dreptul sa te exprimi liber pe internet. O chestie care pare banala, dar conteaza.
Dar hai sa zicem ca nu sunt asa de importante aceste aceste aspecte. Hai sa ne gandim la geanta din debara pe care o au pregatita in cazul in care sunt chemati de urgenta la unitate. Hai sa ne gandim la familiile lor, la sotii, copii, parinti, care asteapta cu sufletul la gura intoarcerea lor din misiuni.
Avem cativa soldati detasati in zonele de conflict de pe glob. Si avem si morti si raniti. Si sunt acolo ca sa mentina pacea si siguranta. Vedem pentru cateva clipe la televizor imagini cu familia indurerata, atunci cand se anunta ca a mai murit inca un soldat. Dar probabil ca stirile de la ora 5, acel film de groaza, pe care CNA-ul il permite fara nici o problema, ne-au dezumanizat asa de mult incat nu ne mai putem imagina macar ce e in sufletul vaduvei/orfanului/parintelui care a fost blestemat sa isi ingroape copilul.
Hai sa ne uitam putin si la politisti. Facem misto de ei, nu ii mai respectam, partial din vina lor, partial din cauza etichetei de militieni de care inca nu au reusit sa scape, partial din cauza lipsei noastre de respect fata de cei din jur. Cu armament depasit, cu antrenamente care nu se mai tin decat teoretic, cu echipamente neintretinute, ei sunt cei care ne apara. Si probabil ca o fac mai mult decat constientizam noi. De cate ori se duc la munca, ei stiu ca pot fi atacati/bruscati sau chiar omorati. Si totusi se duc. Ca o parte din ei au uitat de ce s-au facut politisti, si ce reprezinta ei, asta e altceva.
Misiunea lor, fie ei soldati, agenti secreti (ce ciudat suna!), politisti, e sa ne apere pe noi, cei multi, pentru ca noi sa...ceva...orice...nu stiu. Chiar nu stiu ce ar trebui sa facem noi.

Si daca ei reusesc sa supravietuiasca serviciului pe care il au, de ce sa nu aiba o pensie normala, care din pacate la noi a devenit speciala?

Economie...nespalati sau nesimtiti?

Am iesit de la dus cu un singur gand. Sa scriu aici, sa urlu pe net, ca daca urlu prin bloc o sa ma interneze astia. Sau cel putin vor chema politia sa ma amendeze pentru tulburarea linistii publice.
Vin si eu acasa ca tot omu de la munca dupa o zi grea, si vreau sa fac un dus. Pana aici nimic anormal, sau poate pentru francezu ala, director la Apa Nova, care spunea cu ocazia inundatiilor din Bucuresti de acum cativa ani, ca bucurestenii sunt de vina ca nu face fata sistemul de canalizare: au facut dus!
Ca sa revin la povestea din seara asta...Locuiesc intr-un bloc de 10 etaje, si nu am centrala de apartament, si nici nu ii duc lipsa. Dar...cand vin seara acasa, indiferent de ora, fie ca e 6, 7, 8 sau mai tarziu, in marea majoritate a cazurilor...trebuie sa astept cel putin 5 minute ca sa vina apa calda, cu robinetul dat la maxim. Avand in vedere ca stiu cat de subtire este teava de pe coloana de apa calda, pot spune cu usurinta ca de la etajul 4 in sus nu se mai spala nimeni seara in blocul asta. Cel putin pe coloana de sub apartamentul meu.
Sau ar mai fi o varianta...isi incalzesc apa la aragaz, si se spala la ibric. Si de incalzit se incalzesc tot cu aragazu si isi tin repartitoarele inchise. Si totul pentru ca gazul nu este contorizat individual. Si uite asa ajungi sa platesti 60-70 m3 de gaz iarna, fara sa ii consumi. Daca ar fi acelasi consum si vara nu as spune nimic...inseamna ca atata consuma un aragaz pe care faci mancare de 2 ori pe saptamana (maxim) si o mai incalzesti de 2-3 ori (in rest traiasca microundele). Dar vara consumul este de 20, maxim 25 m3.
Da...sunt tot mai convins ca stau intr-un bloc plin de nesimiti si nespalati, care mai baga si mana in buzunarul meu...Cam pute bai...cred ca e cazu sa caut o solutie sa ma mut.

Ubuntu 9.10...linux mai aproape de utilizator

Atunci cand ai ocazia sa fii martor la pasiunea unui om, si nu esti de fier...macar un pic de curiozitate te incearca. Asa am patit eu. De cate ori vorbeam cu Alex (nasu, pentru cei care stiu despre cine vorbesc), si ajungeam la subiectul sisteme de operare, lucrurile deveneau interesante. Pe scurt a renuntat sa mai evidentieze multitudinea de probleme pe care le are xp-ul, vista, la care se mai adauga costul licentei, peste care se mai adauga alte licente pentru diverse programele necesare.
Si daca tot sunt atatea probleme...de ce sa dai bani pe asa ceva...mai bine folosesti altceva. Si acel altceva este si gratuit pe deasupra. Pana nu de mult, linuxul, in ciuda stabilitatii lui si a securitatii oferite, se adresa mai mult utilizatorilor avansati de tehnica...
Majoritatea utilizatorilor sunt mult prea comozi, si probabil ca astfel se si explica succesul produselor Microsoft, in ciuda problemelor cunoscute si recunoscute...
Dar cum totul este in schimbare, si linuxul s-a schimbat si s-a orientat un pic mai mult spre utilizatorul de rand. In ultima vreme au aparut versiuni din ce in ce mai prietenoase, mai usor de instalat, si de configurat.
Din punctul meu de vedere, cireasa de pe tort, este Ubuntu 9.10. Instalat in mai putin de jumatate de ora, mai putin de 5 setari facute inainte de prima utilizare, si o suita de productivitate gata instalata.
Eu l-am instalat pe un laptop Fujistu. Un Amilo Li 3710. Marea surpriza a venit de la faptul ca imediat dupa ce a pornit sistemul de operare pentru prima data, am putut sa navighez pe internet...folosind placa de retea wireless, eu neavand altceva de facut decat de selectat reteaua. Frumos nu? Sa mai mentionez faptul ca nu a mai trebuit sa mai caut diverse drivere. Nici macar pentru webcamul incorporat.
Multi ar putea spune ca mai sunt tot felul de aplicatii pe care le foloseau sub windows, si acum nu vor mai putea. Gresit. Desi experienta mea in ceea ce priveste acest sistem de operare, nu este relevanta, in scurt timp am reusit sa rulez aplicatii ms-dos. In scurt timp sper sa pot sa fac sa ruleze si aplicatii scrise pentru platformele windows. Stiu ca se poate, pentru ca altii au reusit asta de multa vreme. Nu inventez eu apa calda...doar ma bucur de ea.
De acum...am un nou tel...sa devin total independent de platformele windows. Cand nu mai ai grija licentelor...parca e altfel.

Gerila...

...exact ca in povestea lui Ion Creanga, Harap Alb, a venit in vizita pe la noi, si din greseala...a inghetat totul. Cand parea ca ce a fost mai greu din iarna asta a trecut, a venit un val de frig care a dat totul peste cap. Toate temperaturile anuntate sunt cu "-", unele din ele ai senzatia ca sunt anuntate din localitati aflate in apropierea cercului polar. Masina daca nu o pornesti in fiecare zi, exista riscul sa nu mai porneasca de loc...cel putin pana la primavara. Si uneori chiar daca o pornesi, si mergi sute de kilometri, cu caldura data la maxim, tot te trezesti ca ai gheata pe geamuri...pe interior.
Daca reusesti sa ignori disconfortul creat de temperaturile extreme, daca reusesti sa uiti de problemele de zi cu zi, daca...

Gata ai inghetat.

Clientul nostru stapanul nostru?

Sunt uimit de reactia unor oameni in fata esecului. Atat de uimit ca imi este greu sa si formulez 2 fraze care sa fie coerente si sa transmita mesajul pe care il vreau eu.

Chiar asa de tare ne-a afectat criza incat, am pierdut orice urma de bun simt? Este posibil ca un reprezentant de vanzari, sau cum se numeste el in firma in care lucreaza, sa isi ameninte interlocutorul (altfel nu stiu cum sa ma numesc in relatia cu acest om, imi e rusine sa ma numesc colaborator), pentru ca nu a stiut sa isi vanda corespunzator produsul, la momentul potrivit, desi a avut o fereastra de timp suficient de mare? Asa isi acopera el impotenta in vanzari, neputinta, comoditatea, indolenta? El trebuia sa ofere un serviciu similar cu al concurentei la un pret mai bun decat al concurentei. Si cand a oferit un produs mai prost decat al concurentei, si la un pret mai mare decat al concurentei, in mod logic s-a renuntat la produsul lui.

Si acum vine si ma ameninta? Asa face cu toti clientii/posibilii clienti? Asta e noua tehnica de vanzari?

Nu reactionez bine la amenintari! Nu mai ma amenintati!

Statul, camatar sau...curva?

Am primit ieri un plic de la administratia financiara prin care mi se comunica faptul ca am de plata "x" roni, impozit estimat pe viitoarele venituri nesalariale din 2010. Raman blocat cateva secunde, pentru ca nu inteleg de ce, si mai ales cum au previzionat ei veniturile mele. Apoi imi amintesc secvente auzite in treacat la televizor, articole citite pe fuga in diverse publicatii financiare, si ma luminez la fata. Alesii nostrii, aflati in criza de idei, au decis ca toata lumea sa plateasca impozit pe venituri, profit, etc la inceputul anului, folosindu-se o estimare bazata pe veniturile, profitul din anul anterior. Care in cazul acesta este 2009. Bine ca nu le-a trecut prin cap sa ia ca referinta anul 2008, ca atunci plateam cu totii cat nu producem tot anul 2010.

Voi plati acea suma "x", si probabil majoritatea dintre noi, dar intrebarea ramane: ce va face statul la sfarsitul anului cand va vedea ca nu mai are de unde sa ia bani? Ne mai cere inca odata impozitul pe care il platim acum la inceputul anului?

Imi iubesc tara, dar imi e frica de guvernul ei!

O noua zi

Cand am deschis ochii de dimineata parea ca este o zi ca oricare alta, dar primul lucru pe care l-am auzit a fost: " Ninge in continuare, si totul e alb". Am zambit si m-am intors pe partea cealalta sperand sa mai pot fura 5 minute de somn. Nu am reusit...cum am inchis ochii mi-am imaginat masina plina de zapada, si drumurile blocate de masini. Fiorul provocat de imaginea zapezii m-a trezit instant. Am aruncat o privire pe geam si am vazut cartierul acoperit de zapada. Masinile nu le-am vazut...pentru ca nu am vrut. Doar mi-am amintit pentru o clipa de copilarie, de nametii incredibili, de muntii de zapada din intersectii, ridicati cu excavatoarele, de furnicarul oamenilor iesiti cu lopeti sa curete strada din fata blocului...si eu printre ei, cu o lopata mai mare ca mine.

Am simtit ca ma atinge ceva usor pe umar. Era realitatea zilei de azi. Imi reaminteste cu un suras vinovat ca e timpul sa ma pregatesc de munca. Zambesc si ma conformez, si azi, parca mai plin de energie decat in oricare alta zi de pana acum din acest an, ies din casa, gata sa dau piept cu lumea, sau zapada...

Cronica unui esec anuntat

Anuntat ca meci decisiv, intalnirea dintre Romania si Serbia s-a soldat cu un rezultat parca asteptat de toata lumea... victoria Serbiei. Toata lumea comenta la televizor, radio si presa scrisa despre ce se va intampla cu antrenorul nationalei Romaniei daca echipa va pierde acest meci. Antrenori, jucatori, comentatori sportivi...toti prezentau diverse scenarii in care Piturca va fi inlocuit de Hagi, Olaroiu, Iordanescu, sau orice alt antrenor cu nume suficient de greu.

Nimeni, sau ma rog, aproape nimeni nu a avansat vreun scenariu in care Piturca ar putea face echipa sa castige acest meci, precum si meciurile urmatoare, si in acest fel sa obtinem biletele de avion pentru Africa de Sud.

In aceste conditii, orice jucator al nationalei nu are nici o sansa sa vina la lot cu mentalitate de invingator. Si atunci cum putem spera sa castigam?

Un pic de concediu...

In ultimii 3 ani, mai mult de 20 zile de concediu platit (cumulat) nu am avut...nimic anormal pentru cineva care munceste intr-un departament subdimensionat dintr-o companie privata. Altii aflati intr-o pozitie similara mie, pot spune ca am fost chiar norocos ca am reusit sa le iau si pe astea. Din ele, 15 le-am luat spunand ca plec din tara si am biletele platite. Adevarul e ca nu aveam decat biletele de avion luate...in cel mai bun caz. Dar ceea ce a convins pana la urma a fost determinarea care se citea pe fata mea in momentul in care spuneam ca nu pot sa aman momentul in care trebuie sa plec din tara.

Dar cum nu se obtine nimic gratis in viata, pot sa spun ca am platit cu varf si indesat fiecare plecare din tara...si nu financiar. Cand am fost plecat intr-o tara in care aveam roaming la operatorul de telefonie mobila am vorbit undeva intre 3 si 5 ore pe zi in primele 4 zile ale concediului. In momentul in care am revenit in tara am muncit 2 luni ca sa rezolv toate problemele restante din perioada in care am lipsit.

Anul trecut am fost plecat in Serbia, unde evident nu exista roaming pentru nici un operator care activeaza pe teritoriul tarii noastre. In mod evident am avut grija sa ii informez pe toti ca daca ma suna vor fi taxati cu aproape 1 euro pe minut daca ma suna. In total am vorbit 20 de minute la telefon in 10 zile de concediu. 

Sfat/recomandare: daca vreti sa aveti un concediu linistit, in care sa nu va sune telefonul mai mult de odata pe zi (si atunci pentru ca arde firma/tara) plecati intr-o tara in care sa nu existe roaming. O sa vedeti ca oamenii vor cauta solutii alternative, si vor face tot posibilul sa nu va sune atunci cand trebuie sa plateasca...

Anu asta mi-am luat si eu 2 zile de concediu, evident restante din anul trecut. Am ramas in tara. In a doua zi am fost la un pas sa arunc telefonul pe geam.

Liniste si pace

Azi...azi mi-am amintit cum e sa fii linistit. Si totul a plecat de la o oarecare doza de nesimtire, nesimtire care nu sunt sigur de unde a venit, pentru ca au fost mai multe surse. Si cand zic surse ma refer la oameni cu care intru in contact mai mult sau mai putin in fiecare zi...si nu trebuie sa fie aceiasi oameni in fiecare zi. Si cand esti tratat cu nesimtire, vrei nu vrei, putina nesimtire nu se poate sa nu ramana si in tine.

Azi am realizat ca nu are rost sa ma consum pentru ceea ce va urma sa fac, sa fie, sa se intample...nu are rost, punct. Din acel moment, am ales sa fac lucrurile in ritmul meu, fara sa ma grabesc, fara sa ma stresez ca nu termin in urmatoarele "x" minute. Si ce daca nu reusesc sa rezolv toate problemele azi? Si maine e o zi...si ca sa vezi ziua de maine, trebuie sa supravietuiesti zilei de azi.

Acum cateva zile am fost sa ma tund...pana aici nimic deosebit. La un moment dat, in timp ce ma tundea, am sesizat ca am un fir de par alb...nici acum nimic deosebit. Ii spun frizeritei ca am vazut ca am un fir de par alb in cap...Ea imi spune ca am mai multe, dar nu se vad usor pentru ca am parul mai deschis la culoare...nici aici nimic deosebit. Doar ca inca nu am nici macar 30 de ani...si asta e o problema.

De aici incolo nu pot sa spun cat voi mentine acest ritm..."relanti" comparabil cu ritmul de pana acum...dar stiu ca imi place ritmul pe care il am acum, si imi place sentimentul de "liniste si pace"