vineri, 19 februarie 2010

Site de socializare sau bomba antisociala?

Poti comunica foarte usor. Esti la curent cu tot ce au mai facut prietenii/cunostintele tale. Poti sa le arati tuturor ce tare esti. Poti face tot felul de campanii...de la cele mai utile la cele mai idioate...si culmea e ca vei fi sustinut. Daca vrei poti sa te si intreci cu prietenii in diverse jocuri. Poti face schimburi de cadouri. Poti face aproape orice...

Daca nu ai fi citit titlul ai fi ghicit ca vorbesc de mediul virtual, si totul se intampla in timp ce tu si prietenii tai stati in fata calculatorului? Nu cred. Pentru ca tot ce am spus/descris mai sus acum cativa ani exista in lumea reala, si cel care facea asta era un om real, care intra in contact cu alti oameni reali, multi putini...nu conteaza.
Acum, mediul virtual s-a dezvoltat tot mai mult, ofera tot mai mult, si mai mult, si nu cere nimic in schimb...sau cere?
Daca timpul petrecut in fata calculatorului, timp in care noi ne imaginam ca am cunoscut oameni pe care altfel credem ca nu i-am fi cunoscut, nu inseamna nimic, atunci nu cere nimic.
Daca sanatatea (ochi, coloana, inima/colesterol/sedentarism) noastra nu inseamna nimic, atunci nu cere nimic.
Daca dreptul la miscare a fost redus doar la drumul pana la baie sau bucatarie, atunci nu cere nimic.
Daca pierderea placerii de ati privi partenerul de discutii in ochi nu inseamna nimic, atunci nu cere nimic.
Daca placerea de a te plimba in parc nu inseamna nimic, atunci nu cere nimic.
Daca berea bauta cu prietenii nu inseamna nimic, atunci nu cere nimic.
Daca ...

Si daca tot nu cere nimic, atunci noi de ce ii dam de bunavoie toate aceste lucruri care ne fac viata atat de minunata?
Hai sa ne amintim totusi cine suntem, si sa iesim la o plimbare in parc, unde sa ne intalnim cu prietenii, sa bem o bere, si sa vorbim privindu-ne in ochi, pentru ca nu avem de ce sa ne ascundem in spatele monitorului, sperand ca cel cu care vorbim sa nu ne judece pentru cine stie ce minune.

luni, 8 februarie 2010

Dar noi ce mai mancam?

Cu gandul ca bate vantu prin frigider mai ceva ca in stepa, imi fac intrarea intr-un magazin de cartier, gen buticu de la parteru blocului, cu 10.000 m2 spatiu de vanzare. Arunc in cos, cu un ochi de cunoscator, ce consider eu ca ar putea scoate din doliu frigideru, macar pentru cateva ore. Ajung la raionul mezeluri si ma blochez...50 m de raft plin cu diverse chestii care mai de care mai aratoase, la diverse preturi, si o parte chiar si la promotie (acolo e raftu gol dar ce mai conteaza...a fost promotie).
Plonjez in mijlocu raftului ca acolo stiu eu ca e marfa buna, doar am spus mai devreme ca sunt un fin cunoscator, si iau un salam uscat. Brusc memoria isi revine si imi amintesc de procesul tehnologic de fabricare a salamurilor. Parca au pus lecitina pe ambalaj. Ma simt ca in timpul scolii cand inainte de un examen important, bagam in mine cate un tub de lecitina.
Ma uit cu mai multa atentie la produsul pe care il tin in mana si realizez ca e plin de slanina. Nici nu vreau sa ma gandesc ce mai are in el. Stiu sigur ca are doar urme fine de carne in el. Il pun repede la locul lui pe raft, si ma intrept spre un alt produs, de la un alt producator.
Cu ochii plini de speranta ma uit pe eticheta si citesc lista de ingrediente. Cine zicea ca speranta moare ultima, greseste...speranta a murit prima. Pe lista respectiva am senzatia ca ingredientul principal, carnea, nu este decat o nota de subsol.
Renunt si la produsul ala, si trec la urmatorul, si apoi la urmatorul, si la urmatorul...dupa 10 minute nu mai stiu ce sa fac. Prin fata ochilor nu mai vad decat nitriti, coloranti, coagulanti, E-uri care dau gustul. Imi e groaza. Nu am ce sa cumpar!!!!!!!
Resemnat caut un produs care sa nu contina nitriti si grasime in ecuatie, il arunc in cos, si ma indrept spre casa. Cat stau la coada, imi trece prin cap, ca un glont de 9mm, un gand infiorator:

IGNORANTA E O BINECUVANTARE!

Va suna cunoscut expresia: "fericiti cei saraci cu duhul..." ?

duminică, 7 februarie 2010

Un gand de schimbare...

Uneori pur si simplu iti dai seama ca ceva nu e in regula cu viata ta. Si ai doua optiuni...ori ignori problema/problemele, si incerci sa functionezi asa...ori incerci sa schimbi ceva.
Eu am ales a doua varianta. Si am ales sa schimb la mine cateva lucruri. Primul ar fi modul in care mananc. O masa cat mai copioasa dimineata, pachet cu mancare la servici in fiecare zi (asta e o premiera pentru mine), si seara nici o masa mai tarziu de ora 8, unde acea masa trebuie sa fie ceva usor. Ar trebui sa ma apuc si de sala, sau orice alta forma de miscare...nu de alta, dar am pus cateva grame pe mine...
Nu stiu daca voi reusi, dar macar trebuie sa incerc...pentru ca daca imi fac analizele acum, doctorii o sa imi spuna ca sunt nebun ca vreau un copil, avand in vedere ca nu sunt in stare sa am grija nici macar de mine.

Si sa nu uit...trebuie sa fac ceva si cu numarul de ore petrecute la munca...

vineri, 5 februarie 2010

Boc si pensiile speciale.

Initial voiam sa pun titlul acestei postari, ceva de genul: "Boc si pensiile nesimtite", dar m-am gandit ca ar fi nedrept.
Azi in timp ce conduceam, intr-un moment de asteptare la unul din semafoarele urbei in care zac, imi trece prin fata ochilor o frantura de emisiune tv vazuta printre genele lipite de somn. Emisiunea era despre modificarea legii pensiilor, iar moderatorii, si invitatii se intreceau in ai aminti primului ministru, promisiunile electorale. Promisiuni care de altfel nu au fost respectate...a cata oara...a numarat cineva?
Aud in treacat si enumerarea categoriilor "privilegiate": armata, politia, serviciile secrete. Magistratii si procurorii din cate am inteles eu, au fost taiati de la portie.
Dar sa ramanem la cele trei categorii/grupe sau cum vreti sa le spuneti. Atunci cand vorbesc despre aceste categorii de angajati ai tarii, ma gandesc la restrictiile, rigorile si anularea anumitor drepturi si libertati, pe care toti ceilalti cetateni le au garantate (cel putin in teorie).
O fi intrat vreunul din comentatorii de aseara pe site-ul vreunui serviciu secret sa vada de curiozitate macar, ce conditii se pun pentru angajare? Si aici nu vorbesc de numarul de limbi straine stiute, sau de alte conditii pe care le intalnesti la majoritatea angajatorilor care stiu ce vor de la angajatii lor. Ma refer la paragraful in care ti se spune din start ca va trebui sa renunti la anumite libertati civile. S-a gandit cineva ca e posibil sa nici nu mai ai dreptul sa te exprimi liber pe internet. O chestie care pare banala, dar conteaza.
Dar hai sa zicem ca nu sunt asa de importante aceste aceste aspecte. Hai sa ne gandim la geanta din debara pe care o au pregatita in cazul in care sunt chemati de urgenta la unitate. Hai sa ne gandim la familiile lor, la sotii, copii, parinti, care asteapta cu sufletul la gura intoarcerea lor din misiuni.
Avem cativa soldati detasati in zonele de conflict de pe glob. Si avem si morti si raniti. Si sunt acolo ca sa mentina pacea si siguranta. Vedem pentru cateva clipe la televizor imagini cu familia indurerata, atunci cand se anunta ca a mai murit inca un soldat. Dar probabil ca stirile de la ora 5, acel film de groaza, pe care CNA-ul il permite fara nici o problema, ne-au dezumanizat asa de mult incat nu ne mai putem imagina macar ce e in sufletul vaduvei/orfanului/parintelui care a fost blestemat sa isi ingroape copilul.
Hai sa ne uitam putin si la politisti. Facem misto de ei, nu ii mai respectam, partial din vina lor, partial din cauza etichetei de militieni de care inca nu au reusit sa scape, partial din cauza lipsei noastre de respect fata de cei din jur. Cu armament depasit, cu antrenamente care nu se mai tin decat teoretic, cu echipamente neintretinute, ei sunt cei care ne apara. Si probabil ca o fac mai mult decat constientizam noi. De cate ori se duc la munca, ei stiu ca pot fi atacati/bruscati sau chiar omorati. Si totusi se duc. Ca o parte din ei au uitat de ce s-au facut politisti, si ce reprezinta ei, asta e altceva.
Misiunea lor, fie ei soldati, agenti secreti (ce ciudat suna!), politisti, e sa ne apere pe noi, cei multi, pentru ca noi sa...ceva...orice...nu stiu. Chiar nu stiu ce ar trebui sa facem noi.

Si daca ei reusesc sa supravietuiasca serviciului pe care il au, de ce sa nu aiba o pensie normala, care din pacate la noi a devenit speciala?

miercuri, 3 februarie 2010

Economie...nespalati sau nesimtiti?

Am iesit de la dus cu un singur gand. Sa scriu aici, sa urlu pe net, ca daca urlu prin bloc o sa ma interneze astia. Sau cel putin vor chema politia sa ma amendeze pentru tulburarea linistii publice.
Vin si eu acasa ca tot omu de la munca dupa o zi grea, si vreau sa fac un dus. Pana aici nimic anormal, sau poate pentru francezu ala, director la Apa Nova, care spunea cu ocazia inundatiilor din Bucuresti de acum cativa ani, ca bucurestenii sunt de vina ca nu face fata sistemul de canalizare: au facut dus!
Ca sa revin la povestea din seara asta...Locuiesc intr-un bloc de 10 etaje, si nu am centrala de apartament, si nici nu ii duc lipsa. Dar...cand vin seara acasa, indiferent de ora, fie ca e 6, 7, 8 sau mai tarziu, in marea majoritate a cazurilor...trebuie sa astept cel putin 5 minute ca sa vina apa calda, cu robinetul dat la maxim. Avand in vedere ca stiu cat de subtire este teava de pe coloana de apa calda, pot spune cu usurinta ca de la etajul 4 in sus nu se mai spala nimeni seara in blocul asta. Cel putin pe coloana de sub apartamentul meu.
Sau ar mai fi o varianta...isi incalzesc apa la aragaz, si se spala la ibric. Si de incalzit se incalzesc tot cu aragazu si isi tin repartitoarele inchise. Si totul pentru ca gazul nu este contorizat individual. Si uite asa ajungi sa platesti 60-70 m3 de gaz iarna, fara sa ii consumi. Daca ar fi acelasi consum si vara nu as spune nimic...inseamna ca atata consuma un aragaz pe care faci mancare de 2 ori pe saptamana (maxim) si o mai incalzesti de 2-3 ori (in rest traiasca microundele). Dar vara consumul este de 20, maxim 25 m3.
Da...sunt tot mai convins ca stau intr-un bloc plin de nesimiti si nespalati, care mai baga si mana in buzunarul meu...Cam pute bai...cred ca e cazu sa caut o solutie sa ma mut.